La Centrul Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) Suceava a avut loc sâmbătă, 24 martie, cea de-a IX-a ediție a Concursului interjudețean „Armonie prin artă populară și tradiții”, concurs ce a avut drept scop integrarea socială și cultural-artistică a copiilor/elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES), realizată prin valorificarea tradițiilor, obiceiurilor și a artei populare.
Coordonatorii acestui concurs au fost director prof. Gabriela Lupașcu, dir. adj. prof. Cristina Clim, dir. adj. prof. Mihăiță Bolohan, inspector Inspectoratul Școlar Județean Suceava prof. Ionel Dumistrăcel, prof. Loredana Rădulescu – coordonator de programe și proiecte educative, prof. Carmen Mahalu, prof. Nicoleta Croitoriu. Pentru buna desfășurare a acestei acțiuni, pe lângă echipa coordonatoare, au fost implicate încă 32 de cadre didactice de la CSEI Suceava.
Concursul a cuprins două secțiuni: artă populară și obiecte decorative și folclor. Concursul de artă populară și obiecte decorative a cuprins subsecțiunile: cusături tradiționale, încondeiere ouă, pictură religioasă (icoane pe sticlă și pe lemn), curelărie (obiecte din piele ornamentate prin cusături, opinci, măști), sculptură în lemn, obiecte decorative (împletituri din sfoară; obiecte realizate din materiale textile).
Competiția cu temă folclorică a cuprins subsecțiunile: dansuri populare cu acompaniament orchestral (acompaniament cu formație sau pe suport electronic) și muzică folclorică vocală și instrumentală.
La concurs au participat elevi și cadre didactice din 12 școli speciale din județele Suceava, Iași, Botoșani, Neamț, Vaslui, Galați și Bistrița-Năsăud. Au participat Grădinița Specială Fălticeni, Școala Profesională Specială Câmpulung Moldovenesc, Școala Gimnazială Specială „Sf. Stelian” Rădăuți, CSEI ”Sf. Andrei” Gura Humorului, Centrul de Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, Liceul tehnologic special Bivolărie, Colegiul Tehnic “Ion Holban” Iași, Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi, jud. Botoșani, Liceul Tehnologic Special „Ștefan cel Mare”, jud. Neamț,Școala Profesională Specială ”Sf. Ecaterina” Huși, județul Vaslui, Școala Profesională Specială„Sf. Maria” Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, Liceul Tehnologic ”Simion Mehedinți” Galați și CSEI Suceava.
În total, au fost înscriși în concurs 161 de elevi, îndrumați de 82 de cadre didactice. Fondurile necesare desfășurării concursului au fost realizate din surse proprii și sponsorizare (Carrefour Suceava).