Incendiu puternic într-o gospodărie din Brodina
Duminică, 18 Martie 2018 (11:45:48)de Florin PAIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Numeroase echipaje de pompieri au intervenit, sâmbătă dimineață, la un puternic incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din comuna Brodina. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 9.30. La fața locului au intervenit militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Brodina și Straja, în total cu cinci autospeciale cu apă. Pompierii au găsit un incendiu care ardea anexe gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o construcție în care se afla un banzic (echipament de tăiere, fierăstrău cu bandă).Pompierii au organizat dispozitiv de intervenție pe o distanță de câteva sute de metri, pentru alimentare cu apă și pentru intervenție în zonă care ardea. Ultimele focare ale incendiului au fost lichidat la 13.15. „Au ars o bucătărie de vară, corp comun cu o magazie, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și 20 de metri pătrați din acoperișul unui adăpost de animale (din care s-au mai degradat alți 30 de metri pătrați). Incendiul a izbucnit în bucătăria de vară, cel mai probabil din cauza jarului căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură”, se arată într-un comunicat al pompierilor militari suceveni. Din fericire, casa de locuit și banzicul au fost salvate. De asemenea, în timpul intervenției au fost salvate două bovine și 20 de păsări de curte.
Vizualizări articol: 2315 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Incendiu puternic într-o gospodărie din Brodina5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.