Val de viroze respiratorii la Urgențele Spitalului Județean

UPU Suceava
UPU Suceava

Tot mai mulți suceveni solicită, în această perioadă, ajutorul medicilor de la Unitatea de Primire a Urgențelor Suceava (UPU), pe fondul unor simptome de gripă și viroze respiratorii sau ale unor complicații ale acestora.
În aproximativ 20% dintre cazurile preluate de UPU este vorba despre pacienți cu afecțiuni respiratorii, tuse, febră, simptome febrile, etc.
În condițiile în care medicii urgentiști fac cu greu față afluxului mare de pacienți, șeful UPU Suceava, dr. Liviu Cîrlan, recomandă celor care prezintă simptome specifice afecțiunilor de sezon să se prezinte la medicii de familie.
„Ne confruntăm cu multe infecții respiratorii, iar cum în UPU sunt aglomerări foarte mari de aparținători, există riscul ca cei care vin cu o problemă banală – dureri de spate, cefalee, etc. – în speranța obținerii unui consult, să fie contaminați cu o infecție respiratorie”, a punctat Liviu Cîrlan.

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Finanțare de 8 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru achiziție de noi echipamente și aparatură medicală

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților