Ziua Culturii Naționale, marcată la Universitatea din Suceava



Ziua Culturii Naționale, marcată la Universitatea din Suceava
Ziua Culturii Naționale, marcată la Universitatea din Suceava

Luni, 15 ianuarie 2018, la Universitatea „Ștefan cel Mare” se va sărbători Ziua Culturii Naționale în cadrul unei serii de manifestări sub genericul „Omagiu Poetului”.
La ora 9:00, un grup de studenți și cadre didactice va depune jerbe de flori la bustul poetului Mihai Eminescu, aflat în proximitatea Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.
Biblioteca USV, împreună Centrul de Reușită Universitară, organizează, la ora 11:00, în Sala 302, Corp A, un Medalion Eminescu, intitulat „Când privesc zilele de-aur…”, moderat de conf. univ. dr. Vasile Ilincan. Invitați vor fi: Dumitru Brădățan, Constantin Hrehor – membri ai Uniunii Scriitorilor din România, profesorii Ionel Hergheligiu și Valer Nichitean. Va fi vernisată Expoziția „Eminescu în Biblioteca USV”, prezentată de bibliotecar Despina Rotaru.
La ora 13:00, în aceeași sală, se va desfășura, în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, masa rotundă „Eminescu în limbile lumii” (ediția a II-a), moderată de lector univ. dr. Daniela Hăisan. Participă: prof. univ. dr. Albumița Muguraș Constantinescu, coordonator al masteratului internațional diplomă dublă Teoria și practica traducerii, lector univ. dr. Gina Puică, responsabila Lectoratului de limbă română de la Universitatea „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, lector univ. dr. Raluca Dimian.
Prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu și conf. univ. dr. Olga Gancevici vor prezenta volumele„Mihai Eminescu-anii 1883-1889” și „Prețul poeziei”, semnate de Doina Cosman și Bogdan C.S. Pîrvu.
Un recital de poezie eminesciană în limbile lumii va fi susținut de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, sub coordonarea conf. univ. dr. Mariana Boca.



Recomandări