3.000 de programări fictive la Înmatriculări auto, anulate marți dimineața de Prefectura Suceava



Prefectul județului, Mirela Adomnicăi
Prefectul județului, Mirela Adomnicăi

Verificarea programărilor la Serviciul Public de Înmatriculări autoturisme Suceava, efectuată în prima săptămână de la introducerea rezervărilor online, dispusă de prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a arătat existența unei rețele formată din aproximativ 10 persoane, care a făcut circa 3.000 de rezervări pe serii de caroserie suspecte a fi fictive. Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat, marți, în conferință de presă, că 800 de astfel de rezervări erau pentru înmatriculări provizorii și peste 2.000 pentru înmatriculări definitive. ”Astăzi, la ora 9.00, au fost anulate programările multiple cu suspiciune a fi fictive”, a declarat prefectul, care a precizat că printre acestea a fost o persoană care avea 300 de rezervări, cu serii de caroserie consecutive. Adomnicăi a mai spus că prioritară a fost rezolvarea situației la Serviciul de Înmatriculări, dar a dat de înțeles că instituția pe care o conduce este interesată să afle și cum s-a constituit această rețea și de conexiunile acesteia. ”Avem datele de identificare ale persoanelor cu programări multiple”, a amintit prefectul de Suceava. Mai multe informații despre acest subiect puteți afla în ediția de mâine a ziarului.



Recomandări

Patronatele IMM din Suceava au premiat cele mai performante firme în cadrul „Galei Oamenilor de Afaceri 2023”

Patronatele IMM din Suceava au premiat cele mai performante firme în cadrul „Galei Oamenilor de Afaceri 2023”
Patronatele IMM din Suceava au premiat cele mai performante firme în cadrul „Galei Oamenilor de Afaceri 2023”