La finele săptămânii trecute, la Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, în cadrul manifestării „Peisaje de toamnă în vers și culoare”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava a sărbătorit Ziua Bibliotecilor Școlare.Ziua Bibliotecilor Școlare este promovată în fiecare an de bibliotecarii școlari prin activități dedicate cărții și lecturii și realizate în colaborare cu elevii și personalul didactic din școli cu scopul dezvoltării competențelor de lectură și comunicare, dar și pentru promovarea bibliotecilor școlare în cadrul comunității.Coordonatorii activității, prof. Maria Căruntu și bibliotecar Lăcrămioara Andrei, și elevii claselor a VII-a B, a VIII-a B, a VIII-a A și a X-a D au pregătit un program variat. Recitalul concurs „Magia cuvintelor în versuri” i-a avut ca premianți pe Ana Petrașuc, Delia Sofian și Cristiana Bîrnicu, toți trei distinși cu premiul I, Ruxandra Rusu și Maria Petrașuc, cu premiu al II-lea, Ștefan Doroftei, Alexandru Lazarovici, Anastasia Catargiu și Bianca Pădurariu, recompensați cu premiul al III-lea.De asemenea, CCD Suceava a mai găzduit și expoziția de postere inspirate din operele citite de elev „Călătorie în lumea cărților”, care i-a avut ca jurați pe directorul Casei Corpului Didactic – prof. Elena Manuela David și prof. Daniela Argatu, din cadrul aceleiași instituții. Din partea Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” Suceava a participat bibliotecar Anișoara Budui.De la ora 11.00, tot la Casa Corpului Didactic Suceava, elevii clasei a XI-a E, coordonați de prof. Magdalena Iacoban și bibliotecara Roxana Chriac, de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, au susținut dezbaterea „Întâmplări din (i) realitatea imediată” în cadrul Clubului de Storytelling. Au moderat Elena Manuela David și prof. Daniela Argatu. Prof. Luiza Butnaru a avut intervenții valoroase legate de cazurile prezentate de elevii Ioana Cușnir, Alexandru Gafencu, Ancuța Băițan, Claudia Dumitraș, Cristina Iacov și Francesca Havrisciuc.