Duminică dimineață, soția preotului Petrică Gavril și una dintre fiice, în vârstă de 10 ani, se aflau în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, cu prognostic rezervat. Mama a fost operată sâmbătă seară, ambele fiind intubate, pe secția de Terapie Intensivă.
Ceilalți doi copii, o fată și un băiat de 3 ani, sunt stabili, în secția de Chirurgie Pediatrică.
Preotul Petrică Gavril avea 35 de ani era din satul Rotoponești, comuna Horodniceni, iar din 2011 slujea la Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din staul Lămășeni, comuna Rădășeni. Biserica nouă a satului a fost ridicată lângă biserica veche a satului Lămășeni, veche de 300 de ani.
Părintele avea patru copii, cel mai mai mic fiind băiatul de 3 ani, plus trei fete, cea mai mare în vârstă de 10 ani.
Localnicii au povestit că părintele a avut, sâmbătă, o zi încărcată. După slujba de Sf. Parascheva acesta a avut și o slujbă de pomenire a morților, la cimitirul din sat.
Spre seară, așa cum își programase, părintele a plecat spre Iași, unde urma să ajungă ca în fiecare an la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Alături de el, în autoturismul VW Touran, erau soția, cei patru copii, sora și cumnatul său. Preotul urma să revină la Lămășeni în cursul nopții, pentru slujba de duminică dimineață.
Un groaznic accident rutier s-a produs sâmbătă. în jurul orei 18:00, pe DN 2 E,între Cornu Luncii și Rădășeni. Pe porțiunea lungă, în linie dreaptă, recent reabilitată, două autoturisme, în care se aflau în total nouă oameni, pur și simplu s-au zdrobit unul de altul. Un autoturism Volkswagen Golf, în care se afla doar șoferul, Alexandru Vasile, în vârstă de 42 de ani, din Sasca Nouă – Cornu Luncii și care circula dinspre Fălticeni, a intrat în coliziunea frontală cu un Volkswagen Touran, în care se afla preotul Petrică Gavril din satul Lămășeni, comuna Rădășeni, împreună cu membri ai familiei sale. În urma impactului, patru oameni au murit pe loc – șoferul din prima mașină și trei persoane din celălalt autoturism» preotul, sora lui și soțul acesteia Celelalte cinci victime, soția preotului și patru copii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, au fost transportate în stare gravă la Spitalul Județean Suceava.
Din păcate tragedia a fost și mai mare, în drum spre Spitalul din Fălticeni unul dintre copiii preotului, o fetiță de doar 6 ani, a decedat. Soția preotului se află în stare foarte gravă la Spitalul Județean Suceava, fiind operată în cursul serii, iar unul dintre copii este în comă.Starea celorlalți doi minori este stabilă.
Din primele cercetări ale polițiștilor a reieșit că preotul se deplasa spre Iași, pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mașina condusă de preotul Petrică Gavril circula regulamentar, fiind lovită în plin de autoturismul Volkswagen Golf, care a intrat pe contrasens. Polițiștii au constatat că, la mașina care a intrat pe contrasens, acul vitezometrului s-a blocat la 130 km/h în urma impactului, în timp ce, la mașina condusă de preotul Petrică Gavril, acul kilometrajului a încremenit la 90km/h.






