O casă din localitatea Baia s-a făcut scrum după un devastator incendiu care s-a produs sâmbătă după-amiază. Construită din lemn, casa a ars aproape ca o torță, și cu toate eforturile pompierilor nu s-a reușit salvarea prea multor bunuri.
În momentul în care echipajele de la Detașamentului de Pompieri Fălticeni și de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Baia au ajuns la fața locului, focul cuprinsese deja acoperișul casei, precum și mare parte din interiorul clădirii. Pericolul de propagare la o anexă și la două locuințe învecinate era iminent, așa încât pompierii au dus o luptă contracronometru.
După aproape trei ore, incendiul a fost stins, dar chiar și așa au ars acoperișul casei și bunuri din interior, pe o suprafață de 64 mp.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele sunt însemnate. Potrivit reprezentanților ISU Suceava cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de materiale combustibile (textile) amplasate necorespunzător față de sobă.