Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean

Simularea unei intervenții majore la Spitalul Județean

O adevărată desfășurare de forțe a fost pusă în mișcare marți dimineață, în cadrul unui exercițiu de salvare care a avut loc în zona aripii noi a Spitalului Județean Suceava. Scenariul acțiunii a presupus intervenția în cazul producerii unui cutremur de pământ, produs în municipiul Suceava, care a afectat în mod dramatic clădirea spitalului. Sirenele de alarmare au anunțat în jurul orei 10.00 producerea dezastrului natural, pompierii militari suceveni fiind anunțați în Dispeceratul comun ISU-SAJ, prin numărul unic 112, despre faptul că la spital seismul s-a resimțit puternic și s-a soldat cu victime multiple în rândul pacienților, a personalului medical și a clădirii. Cutremurul a afectat înprincipal aripa nou construită a spitalului, astfel că în interior s-au prăbușit mai multe elemente de construcție a clădirii și a izbucnit un incendiu. Scenariu de intervenție a presupus salvarea mai multor persoane blocate în interior, dar și pe acoperișul clădirii spitalului.
Operațiunea de salvare a fost declanșată imediat după producerea dezastrului, prin punerea în aplicare a Planului Roșu de Intervenție la nivelul județului Suceava și al Planului Alb al obiectivului. În scurt timp la fața locului au ajuns echipele de intervenție și întreg arsenalul de autospeciale de intervenție. În apropierea clădirii spitalului au fost instalate două posturi medicale amenajate în corturi de campanie și a început salvarea efectivă a răniților din clădirea afectată. Cei din conducerea intervenției au pus în aplicare mai multe moduri de a acționa pentru salvarea răniților surprinși în clădire, între care evacuarea cu ajutorul echipelor de salvare intrate în clădire sau cea folosind autoscările de pe mașinile de intervenție. Pe lângă aceste moduri de acțiune în sprijinul victimelor, au mai fost folosite evacuarea acestora în tiroliană de pe acoperișul spitalului, precum și evacuarea răniților cu ajutorul unui elicopter de pe același acoperiș.

Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Planul Roșu de Intervenție a adus o mare desfășurare de forțe la Spitalul Județean
Simularea unei intervenții majore la Spitalul Județean
Simularea unei intervenții majore la Spitalul Județean

Recomandări

A fost inaugurat sediul modernizat al Serviciului Poliției de Frontieră Suceava. Clădirea are o istorie de 139 de ani

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Secția de oncologie a Spitalului Clinic Județean Suceava dispune de echipamente esențiale pentru diagnosticul, tratamentul și monitorizarea pacienților