Furtuna de aseară a creat numeroase probleme în zona de munte a județului Suceava. Dacă aseară, la ora 22.00, erau 19.875 de consumatori nealimentați și 389 de posturi de transformare nealimentate, în această dimineață, până la ora 06.00, au mai rămas 43 localități nealimentate cu curent electric, din care 34 total și 9 parțial, adică 4.377 de consumatori.Traficul pe calea ferată de la Vatra Dornei spre Bistrița a fost blocat până în această dimineață, iar echipele de la CFR au intervenit pe tot parcursul nopții pe linia dintre Floreni – Ilva Mică pentru a repara firul de contact distrus de căderea de arbori. Ca urmare a acestor probleme 500 de călători din două trenuri au rămas blocați ore în șir în stația CF Vatra Dornei. Într-un final, cele două trenurile Inter Regio din gara Vatra Dornei au plecat prin ruta ocolitoare Suceava – Bacău, iar 50 dintre călători au fost urcați și transportați cu un autocar spre Cluj. Între timp, circulația s-a reluat, dar trenurile care vin de la Timișoara spre Iași au întârzieri uriașe, de 500 și respectiv 300 de minute. Tot ca urmare a vijeliei, zeci de arbori au căzut în Coșna, Brodina, Vatra Dornei, Pârteștii de Jos, Mitocu Dragomirnei, Breaza, Poiana Negri, Frătăuții Noi, în timp ce la Câmpulung Moldovenesc un copac a distrus o mașină după ce a căzut peste aceasta. Mai multe drumuri au fost blocate ca urmare a căderilor de arbori, iar rampa de gunoi de la Vatra Dornei s-a aprins.