Cea de-a XXIII-a ediție a Premiilor anuale ale Fundației Culturale a Bucovinei

Fundația Culturală a Bucovinei
Fundația Culturală a Bucovinei

Fundația Culturală a Bucovinei, prin președintele ei, ec. Vasile Rusu, și președintele de onoare, ing. ec. Dumitru Cucu, anunță organizarea celei de a XXIII-a ediții a Premiilor anuale. Scriitorii, cercetătorii, artiștii plastici și fotografii, precum și muzicienii cu o activitate profesională deosebită în cursul anului 2016 (care nu au fost laureați la ediția precedentă), sunt invitați să-și depună operele tipărite în cursul anului trecut (în câte două exemplare) sau memoriile de activitate (acompaniate de cataloage, extrase din presă) la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava (persoană de contact: dr. Alis Niculică), până la data de 15 octombrie 2017, ora 10.00, cu mențiunea „Pentru Premiile Fundației Culturale a Bucovinei”. Juriul desemnat pentru actuala ediție va lua în considerare numai trimiterile până la această dată limită.

Recomandări

Cea de-a treia ediție a „Chindiilor Culturale” la Mănăstirea Moldovița îl are ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna