Ion Lungu a renunțat definitiv la grădinița din curtea școlii din Obcini

Parcul Scolii din Obcini
Parcul Scolii din Obcini

Municipalitatea suceveană a renunțat complet la construirea unei grădinițe în curtea Școlii Gimnaziale Nr. 9 „Ion Creangă” din Obcini, dat fiind faptul că protestele apărute la inițierea acestui proiect ar putea conduce la blocarea întregii Axe 4 de finanțare, de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Est.
Primarul municipiului, Ion Lungu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a renunțat la intenția de a construi grădinița în acel loc, la sfatul specialiștilor de la ADR Nord – Est. Lungu a afirmat că a fost informat de cei de la Agenție că dacă ar continua acest proiect, protestele și acțiunile juridice cu care au amenințat contestatarii ar putea bloca Axa 4.
Edilul a mai arătat că o grădiniță în cartierul Obcini s-ar putea ridica doar în condițiile în care ar putea fi identificat un alt amplasament necontestabil. În același timp, Lungu a exclus varianta ca administrația locală să achiziționeze un teren privat. Ion Lungu a menționat că atâta timp cât va fi primar nu se va ocupa de achiziții de terenuri, „zestrea Primăriei” fiind extinsă doar gratuit.

Recomandări

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Educatoarea unei grădinițe private, acuzată că ar fi lovit un copil. Printre altele, le-ar fi sugerat părinților o chetă pentru a-și cumpăra o blană

Educatoarea unei grădinițe private, acuzată că ar fi lovit un copil. Printre altele, le-ar fi sugerat părinților o chetă pentru a-și cumpăra o blană