Familie din Neagră Șarului, cu toxinfecție alimentară de la ouă cu Salmonella

Toxinfecție alimentară de la ouă cu Salmonella

O familie de patru persoane s-a internat, săptămâna trecută, la Spitalul Municipal Vatra Dornei, cu simptome de toxiinfecție alimentară, după ce a consumat ouă cu maioneză, preparate în casă. Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat că investigațiile au arătat că ouăle, achiziționate de la un magazin local, erau contaminate cu Salmonella. Cei doi adulți și doi copii au primit tratament de specialitate de spitalul dornean, iar inspectorii sanitari efectuează o anchetă care vizează sursa de contaminare.

Recomandări

Specialiștii DSP recomandă moderație la mesele de sărbători, mai ales celor care au postit în această perioadă