Săptămâna „altfel” la Școala Gimnazială Corocăiești

Săptămâna „altfel” la Școala Gimnazială Corocăiești
Săptămâna „altfel” la Școala Gimnazială Corocăiești

Săptămâna „Școala Altfel” de la Școala Gimnazială Corocăiești a avut ca temă în acest an „Cum îmi petrec timpul liber?”, iar acțiunile desfășurate au fost organizate în parteneriat cu dispensarul satului Corocăiești, Poliția din comuna Verești și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina, Suceava.În zilele de 29, 30 și 31 mai elevii au participat la acțiuni care au inclus activități sportive în aer liber, concursuri de gătit, drumeții, excursii, club de lectură, concurs de talente, dans sportiv și modern în curtea școlii, exerciții de prim ajutor în caz de rănire sau arsură, exercițiu – simulare de incendiu, întreceri sportive, educație pentru o alimentație sănătoasă și prezentare filme educative. Unul din cele mai ample proiecte ale săptămânii a fost cel cu tema „Rețetă pentru o viață sănătoasă”, în care elevii au avut ocazia, alături de medicul și asistenții dispensarului din comună, să participe la exerciții de acordare a primului ajutor, să descopere lucruri noi despre propriul corp, să se joace și să se bucure cât mai mult în aer liber.Elevii au realizat desene, pliante și broșura „Rețetă pentru o viață sănătoasă”, au distribuit flyere, au realizat postere, au întocmit un jurnal al fiecărei clase, au compus și au interpretat cântecul „Vreau să fiu sănătos”.Părinții elevilor din clasele I-IV au fost alături de elevi în susținerea proiectului în cadrul concursurilor organizate și a întâlnirilor cu oficialitățile.„A fost o săptămână în care elevii s-au bucurat de activități deosebite prin intermediul cărora și-au îmbogățit cultura generală și au aflat că lucrurile se pot învăța și altfel, într-o manieră plăcută și atractivă”, au transmis reprezentanții Școlii Gimnaziale Corocăiești.

Recomandări

Școala de vară „Culorile sufletului”, o săptămână dedicată artei și educației la Seminarul Teologic Ortodox Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava