Bugetul pe care echipa de rugby CSM Suceava îl va primi de la Primăria Suceava se va dubla. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul Ion Lungu.„Felicit echipa de rugby CSM Suceava, care a promovat în liga națională. În ultimii 13 ani am fost mereu alături de ei și an de an au primit finanțare de la bugetul local. Le vom dubla bugetul. Pentru acest an aveau alocat 175.000 de lei. În anii anteriori, când erau în liga națională, aveau tot timpul câte 350.000 de lei. Nu au mai primit atât pentru că nu au mai atins acel nivel de performanță. Dar acum voi propune suplimentarea bugetului la rugby, de la 175.000 la 350.000 lei, după luna iunie, când vom putea face rectificări bugetare și vom avea și execuția bugetară la jumătatea anului. Au adus onoare municipiului și îi felicit!”, a ținut să precizeze Ion Lungu.