Concurs de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a

Concurs de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a
Concurs de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a

La sfârșitul lunii mai, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, s-a desfășurat cea de-a XV-a ediție a Concursului de matematică și limba română pentru elevii claselor a IV-a și a VIII-a din municipiul Suceava.Potrivit directorului liceului, prof. Dan Popescu, acest eveniment anual se dorește o competiție a elevilor cu talent literar și matematic, dar și un prilej de autoevaluare la final de ciclu de învățământ. „Concursul se adresează elevilor care cred în puterea competiției de dezvoltare a personalității. Evaluarea a constat în acordarea a maximum 50 de puncte pentru lucrarea de matematică și maximum 50 de puncte pentru literatura română. Ierarhia s-a constituit adiționând cele două punctaje, fiind premiate cele mai valoroase lucrări la matematică și română (patru premii speciale). Mulțumim Primăriei și Consiliului Local Suceava pentru că mai cred în puterea educației!”, a mai menționat acesta. Iriana Cornelia Neagu (clasa a IV-a), de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, pregătită de prof. Camelia Maftei, a obținut Premiul I. Tot cu Premiul I a fost recomensat și Andrei Cibotariu (clasa a VIII-a), de la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Claudia Georgeta Marchitan și prof. Cristina Asimionesei. Premiul al II-lea și Premiul special la matematică au mers la Antonio Luca Laslău (clasa a IV-a), de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, acesta fiind pregătit de prof. Camelia Maftei. Premiul al II-lea și premiul special la matematică au fost obținute de David Corneliu Turturean (clasa a VIII-a), de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Vasile Monacu și Andreea Șandru. Premiul al II-lea a ajuns la Cristian Duduman (clasa a VIII-a), de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Carmen Radu și prof. Raluca Alexa. Doi elevi au primit Premiul al III-lea: Codrin Mihai Bejenaru (clasa a VIII-a), Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Claudia Georgeta Marchitan și prof. Cristina Asimionesei; Ruxandra Adriana Negură (clasa a IV-a), de la Școala gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Silivestru Tabarcea. Două premii speciale la limba română au ajuns la Andreea Cristina Andriciuc, clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială „Nicolae Popinceanu” Mihoveni, prof. Georgeta Adumitroaie și prof. Elena Berari; Marian Nicolay Ionescu (clasa a IV-a), de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, prof. Camelia Maftei.

Recomandări

Elevii de la clasele pregătitoare din Verești, Corocăiești și Bursuceni au primit ghiozdane în prima zi de școală

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme