Ioan Stan anunță că județul Suceava va primi 920 de milioane de lei prin PNDL

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat vineri că județul Suceava va primi o sumă record de 920 de milioane de lei pentru proiectele depuse prin Programul Național de Dezvoltare. Ioan Stan a subliniat faptul că această sumă este cea mai mare din țară care va fi alocată prin PNDL, prioritare fiind proiectele pentru grădinițele și școlile care nu au încă autorizații de funcționare. Liderul social-democraților suceveni a mai spus că proiecte prioritare sunt și cele pentru rețele de apă și canalizare și pentru drumuri. „Este cea mai mare sumă care va fi alocată unui județ prin PNDL. Și se vede în mod clar că acest Guvern și liderul PSD au în atenție dezvoltarea județului Suceava, și au avut curajul să treacă și de paralela 45”, a declarat senatorul PSD de Suceava. De precizat că autoritățile locale și județene sucevene au depus prin Programul Național de Dezvoltare Locală nu mai puțin de 560 de proiecte, valoarea lor depășind suma de 600 de milioane de euro. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, declara recent că extrem de importante sunt cele 224 de proiecte depuse pentru modernizarea și reabilitarea de unități școlare, cu o valoare de 80 de milioane de euro. Șeful administrației județene a subliniat că aceste investiții sunt extrem de importante având în vedere că unitățile școlare respective trebuie să obțină autorizațiile sanitare și din partea ISU Suceava pentru a putea funcționa. În același timp, Gheorghe Flutur a mai spus că în județul Suceava este nevoie în continuare de investiții în aducțiuni de apă și canalizare, având în vedere că în momentul de față doar 23% din populație este conectată la rețelele de canalizare și 32% la cele de apă curentă. „Prin proiectele de puse prin PNDL și cele care sunt depuse prin PNDR ar urma ca beneficiarii de servicii de apă și canalizare să se dubleze, ajungând la 62% la apă și 47% la canalizare”, a spus Flutur. El a adăugat că alte proiecte importante ar fi și cele de electrificare și iluminat public depuse de mai multe localități. „Județul Suceava are cele mai multe unități administrativ teritoriale din țară, este al doilea județ ca suprafață și al șaselea ca populație, un județ în care ani de zile s-a investit foarte puțin, motiv pentru care cred că cei care vor evalua proiectele depuse vor ține seama de toate aceste aspecte. De asemenea, vreau să amintesc și de faptul că în prezentarea pe care i-am făcut-o președintelui României, Klaus Iohannis, la vizita recentă din județul Suceava, am venit cu foarte multe argumente cu privire la nevoia de investiții din județ. Și din câte știu, Suceava este printre județele cu cele mai multe proiecte depuse, și îmi exprim speranță că vom avea cel mai mare număr de proiecte aprobate”, a declarat președintele CJ Suceava, care a ținut să le mulțumească primarilor suceveni și echipelor acestora care au lucrat la depunerea de proiecte PNL, îndemnându-i în același timp că continue în susținerea unui program intens de investiții în județ.Gheorghe Flutur a declarat că și instituția pe care o conduce așteaptă aprobarea unor proiecte importante depuse prin PNDL, amintind aici de drumurile de la Mălini la Borca, la Panaci – Bilbor sau de la Frasin la Broșteni, dar și la amenajarea Sălii Unirii din Palatul Administrativ.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni