Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – prin Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, „Crai Nou” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Primăria comunei Udești, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udești și Biblioteca Comunală „Constantin Ștefuriuc” Udești organizează, în zilele de 26 și 27 mai a.c., la Suceava și la Udești, cea de-a XXII-a ediție a Festivalului-concurs de literatură „Rezonanțe udeștene”,Concursul, care își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul creatorilor din literatura contemporană, se desfășoară pe trei secțiuni: Poezie, Proză scurtă și Reportaj literar. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul acordă următoarele premii: Poezie – Marele Premiu „Magda Isanos”, Premiul I, Premiul II, Premiul III, Premiul „Constantin Ștefuriuc”; Proză scurtă – Marele Premiu „Eusebiu Camilar”, Premiul I, Premiul II, Premiul III; Reportaj literar – Marele Premiu „Mircea Motrici”, Premiul I, Premiul II, Premiul III. Vor fi acordate – în funcție de posibilități – și premii ale unor reviste literare.Programul este următorul:Vineri, 26 maiora 10.00 – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava – deschiderea oficială, întâlnire cu scriitorii invitați, lansări de carte,ora 17.00 – Teatrul Municipal „Matei Vișniec” – Recitalul poeților invitați;Sâmbătă, 27 maiora 9.30 – Primăria Udești – primirea invitaților;ora 10.30 – Biserica Sf. Dumitru Udești – comemorarea personalităților udeștene; Pelerinaj la mormintele lui Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici;ora 12.00 – Casa Memorială „Eusebiu Camilar” – decernarea premiilor;ora 13.00 – Poezia pe Oadeci – Recitalul poeților invitați, lansări de carte, spectacol al elevilor de la Școala „Haralambie Mihăescu” Udești, Recitalul laureaților;ora 16.00 – Vizitarea Casei Memoriale „Mircea Motrici”.