Suceava/Bucovina a fost reprezentată și promovată la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Fotografiei Europene, care s-a desfășurat în intervalul 6 – 9 mai a.c., la Oradea.
La evenimentul cu anvergură europeană (organizat de Asociația Internațională „Euro Foto Art”, în parteneriat cu Primăria Oradea, sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale), Suceava/Bucovina s-a integrat în programul manifestărilor derulate în incinta Cetății Medievale Oradea cu expoziția de fotografie „Jazz Photo”, a artistului fotograf Victor T. Rusu.
Delegația suceveană, alcătuită din Victor T. Rusu, Mihai Pânzaru PIM și Tiberiu Cosovan, membri ai Atelierului de Arte Vizuale din cadrul Centrului Cultural „Bucovina”, a participat la activitățile din programul festivalului (ateliere de creație fotografică, vernisaje de expoziții de artă fotografică, proiecții de digiporamă, colocviul internațional cu genericul „Promovarea turistică prin arta fotografică”) și a stabilit contacte cu artiști fotografi din Austria, Franța, Serbia, Slovacia, Republica Moldova, România, Ucraina și Ungaria.
Expoziția „Jazz Photo” (40 de fotografii alb-negru, cu dimensiunile 100 x 70 cm, imprimate pe suport până/șasiu), etalată în galeriile din corpul M al Cetății Medievale Oradea, care a fost prezentată de Ștefan Toth (AFIAP), președintele Asociației „Euro Foto Art”, graficianul și jurnalistul Mihai Pânzaru PIM și criticul de artă dr. Ramona Novicov, a fost apreciată de toți participanții la festival.