Concert de pop-opera cu trupa Distinto, astăzi, în campusul Universității din Suceava



Concert de pop-opera cu trupa Distinto
Concert de pop-opera cu trupa Distinto

Prima trupa pop-opera din România, Distinto, va concerta în Grădina englezească a campusului Universității din Suceava miercuri, 10 mai, de la ora 20.00.
Evenimentul este inclus în programul Festivalului „Zilele și nopțile studențești”, organizat de Asociația Studenților din Universitatea Suceava – ASUS, Universitatea „Ștefan cel Mare” și Casa de Cultură a Studenților.
Concertul este gratuit. În deschidere vor evolua Cezar Mititiuc – bariton și Viorica Corjan – mezzosoprană.
Cei trei soliști din trupa Distinto, Octavian Dobrotă, Marius Olteanu și Mihai Radu, au colaborări de excepție cu artiști de renume, atât pe piața românească, cât și pe cea internațională.
În 2008 lansează primul album al formației, o premieră pentru muzica românească, maniera propusă de cei trei soliști reprezentând una dintre cele mai rafinate expresii ale stilului bel-canto.



Recomandări

SymphOpera Fest, etalon cultural pentru Moldova, un festival de muzică simfonică și operă ce a reunit sute de artiști și mii de spectatori la Suceava