Fostul primar din Rădăuți, actual consilier local în acest municipiu, Aurel Olărean, a fost exclus din PMP. Decizia a fost luată în ultima ședință a Consiliului Executiv Județean al PMP Suceava, în urma propunerii filialei din Rădăuți a acestei formațiuni politice. Președintele Organizației Municipale Rădăuți, Bogdan Nicolau, a declarat că decizia de retragere a sprijinului politic și excludere a lui Aurel Olărean din partid a avut la bază o analiză a activității acestuia pe perioada campaniilor electorale pentru alegerile locale și parlamentare de anul trecut, dar și a activității din Consiliul Local. „Această analiză a început cu alegerile locale de anul trecut, reținându-se faptul că Aurel Olărean nu a făcut campanie împotriva adversarilor electorali, mai ales la propriul post de televiziune. Apoi, după ce a ajuns consilier local întârzia în permanență la ședințele de Consiliu Local, ajungând chiar și la jumătatea acestora. Mai mult, de multe ori provoca scandaluri și atacuri permanente, lucruri care destabilizau PMP în Rădăuți și care au creat o imagine proastă pentru partidul nostru”, a explicat Bogdan Nicolau. El a mai spus că Aurel Olărean nu s-a implicat nici în campania electorală pentru alegerile parlamentare de la finalul anului trecut, deși candida pentru o funcție de senator din partea PMP.