Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla miercuri, 3 mai a.c., într-o vizită oficială în judeţul Suceava, şeful statului urmând să aibă o întâlnire cu aleşii locali suceveni, după care va vizita mănăstirile Voroneţ şi Dragomirna. Prezenţa lui Klaus Iohannis în judeţul Suceava a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi. Aceasta a declarat că şeful statului se va afla pe data de 3 mai în Bucovina, mai exact în Suceava, al doilea judeţ al ţării, o zonă cu un potenţial foartemare de dezvoltare.
„Există şi în acest caz nişte obiective foarte clare ale vizitei. Evident, cunoaşterea realităţilor locale, încurajarea autorităţilor. Sunt importante şi aflarea şi sprijinirea iniţiativelor din zonă şi, evident, cunoscând specificul zonei şi sublinierea importanţei prezervării tradiţiilor şi patrimoniului rural”, a explicat Mădălina Dobrovolschi.
Preşedintele României va ajunge în judeţul Suceava cu o aeronavă care va ateriza pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava la ora 11:00. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că şeful statului va avea o întâlnire la aeroport cu reprezentanţii Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoşani.