Parcarea publică din fața hotelului Bucovina a fost asfaltată

Parcarea publică din fața hotelului Bucovina a fost asfaltată
Parcarea publică din fața hotelului Bucovina a fost asfaltată

Municipalitatea suceveană a dat startul lucrărilor de asfaltare din acest an prin reabilitarea unei parcări publice intens tranzitată, dar ale cărei suprafețe carosabile erau puternic afectate.
„Parcarea care aparține Primăriei municipiului Suceava din fața hotelului Bucovina este reabilitată în acest moment. Am ales să începem lucrările de asfaltare din acest sezon cu această parcare deoarece nu a fost reabilitată de mult și, în plus, este o parcare care are sistemul de plată cu parcometru inclus deja”, a spus miercuri viceprimarul Lucian Harșovschi, care a verificat personal în teren lucrările.
Din punct de vedere tehnic, lucrarea de asfaltare a parcării publice a însemnat turnarea a 165 de tone de strat de uzură, pe o suprafață de 1.650 mp.

Recomandări

Restricții de circulație pe bulevardul principal, în intersecția Areni, unde se va lucra la patru metri adâncime

Modernizarea Drumului Talienilor din Mălini a fost finalizată. Șoldan: „Acest drum înseamnă turism, dezvoltare și o legătură rutieră sigură prin munți”