UPDATE – Instituția Prefectului – județul Suceava informează faptul că la ora 16.00 mai sunt rămase nealimentate cu energie electrică 9 localități, dintre care 5 localități afectate total: Voievodeasa, Benia, Bobeica, Breaza de Sus, Moldova-Sulița, și 4 localități rămase alimentate parțial cu energie electrică: Vatra Moldoviței, Straja, Marginea, Izvoarele Sucevei.
La ora 16.00 în județul Suceava sunt 1.660 de consumatori nealimentați în cele 9 localităti și 4 echipe de intervenție ale operatorului de distribuție a energiei electrice sunt în teren pentru remedierea defecțiunilor.
Condițiile meteo din ultimele 24 de ore au afectat alimentarea cu energie electrică în mai multe zone din Moldova. În județul Suceava, 13 linii de medie tensiune și 165 posturi de transformare au fost avariate din cauza vântului puternic și a precipitațiilor căzute în ultimele 24 de ore. Cele mai afectate localități sunt cele din zona de munte (Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vatra Dornei), dar și localități din zona Fălticeni și zona Solca. Au fost afectate în special elemente de izolație și conductoare electrice, precum și consolele de susținere ale acestora. În ciuda condițiilor neprielnice, echipele Delgaz Grid au intervenit încă din cursul nopții de miercuri spre joipentru identificarea și remedierea avariilor apărute. Rețelele electrice aeriene de medie tensiune din mediul rural se află în general la mare distanță de căile de acces, traversând zone în care deplasarea personalului și echipamentelor se poate face fără mijloace auto, ceea ce mărește durata de intervenție față de condițiile normale.
Totodată sunt necesare lucrări cu un volum mare de fasonare a copacilor înclinați de zăpadă pe conductoare sau în vecinătatea liniilor electrice aeriene. În pofida acestor condiții dificile, intervențiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor și reluarea alimentării cu energie. „Având în vedere că evoluția condițiilor meteo nu este spre ameliorare, situația alimentării cu energie este dinamică”, anunță reprezentanții Delgaz Grid.




