Un autobuz de transport persoane s-a răsturnat în râul Moldova, din cauza neatenției șoferului, care vorbea la telefon. Accidentul s-a petrecut miercuri dimineață, pe DJ 175, în comuna Fundu Moldovei.
Autobuzul circula dinspre Breaza spre Pojorâta, iar pe raza comunei Fundu Moldovei s-a răsturnat pe cupolă, în râu, la o diferență de nivel de aproximativ 5 metri față de drum.
Conducătorul auto a declarat că la momentul producerii accidentului în autobuz se aflau doi pasageri care nu au suferit leziuni și care au plecat de la fața locului până la sosirea poliției. Ulterior s-au făcut verificări la spitale și nu au fost identificate victime ale accidentului.
Șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Fundu Moldovei, a recunoscut că nu a fost atent la trafic, cauză din are a pierdut controlul asupra volanului. El a fost verificat cu etilotetsul, rezultând că nu a consumat alcool. Polițiștii nu au constatat nereguli cu privire la legalitatea transportului, autobuzul având licență pentru traseu.
În condițiile în care nu au fost victime, șoferul a scăpat doar cu o amendă. Autobuzul a fost însă grav avariat.