Prima femeie prefect a județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a depus sâmbătă jurământul pentru această funcție în cadrul unei ceremonii de învestire care a avut loc la Palatul Administrativ. Depunerea jurământului și învestirea în funcția de prefect a noului prefect a avut loc în prezența ministrului Agriculturii, Petre Daea, și a directorului general al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Teodor Iulian Gheorghe, dar și a secretarului de stat din cadrul Ministerului Mediului Eugen Uricec. La ceremonie a fost prezent și fostul prefect Constantin Harasim, primarul Sucevei, Ion Lungu, și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc. Dintre parlamentarii suceveni, la evenimentul de sâmbătă au fost prezenți doar reprezentanții PSD, respectiv senatorii Ioan Stan și Virginel Iordache și deputații Eugen Bejinariu, Maricela Cobuz, Cătălin Nechifor, Alexandru Rădulescu și Emanuel Havrici.
Ceremonia a fost condusă de directorul general al MAI, Teodor Iulian Gheorghe, care pentru început a citit Hotărârile de Guvern de încetare a mandatului de prefect al lui Constantin Harasim, care a fost întâmpinată cu aplauze de unii dintre participanții la eveniment, și cea prin care Mirela Adomnicăi a fost numită la conducerea Prefecturii Suceava. Teodor Iulian Gheorghe a ținut să remarce faptul că Mirela Adomnicăi a fost atât prima femeie care a ocupat o funcție de parlamentar în județul Suceava, acum fiind prima femeie care a fost numită în postul de prefect.
A urmat apoi depunerea jurământului de către noul prefect al județului Suceava, Mirela Adomnicăi, după care aceasta a ținut să le mulțumească tuturor celor prezenți pentru că au răspuns la invitația de a participa la ceremonie. Mirela Adomnicăi a ținut să precizeze, încă de la începutul mandatului său de prefect, că în activitatea sa vrea să se bazeze în primul rând pe o echipă puternică, așa cum este cea de la Suceava. „Mă refer în primul rând la angajații din Instituția Prefectului, dar și pe sprijinul colegilor din Colegiul Prefectural, din care și eu am făcut parte, pentru ca în final să reușim să implementăm programul de guvernare al Guvernului, în beneficiul cetățenilor”, a spus Mirela Adomnicăi. Ea a adăugat că se bazează și pe sprijinul presei, pe care și-o dorește ca partener, în vederea unei bune promovări a activității Prefecturii. Mirela Adomnicăi a adăugat că își dorește o bună colaborare cu parlamentarii de Suceava, în special pentru promovarea inițiativelor legislative de care vor avea nevoie unitățile administrativ teritoriale.
Nu în ultimul rând, noul prefect al județului a subliniat faptul că din această funcție va veghea la respectarea legalității în județul Suceava, „și niciodată nu voi cere unei instituții să-și depășească limitele prevăzute de lege”.
După discursul Mirelei Adomnicăi, a fost invitat să ia cuvântul fostul prefect al județului, Constantin Harasim. Pentru început, acesta a ținut să o felicite pe Mirela Adomnicăi pentru numirea în funcția de prefect, dar și să mulțumească subprefectului Ionuț Crețuleac și angajaților Prefecturii pentru colaborarea avută pe perioada în care a deținut mandatul. „Vreau să mulțumesc pentru sprijinul acordat și guvernelor Ponta, Cioloș și Grindeanu”, a ținut să mai precizeze Constantin Harasim, după care a trecut în revistă bilanțul activității sale de prefect din ultimii aproape doi ani.
În continuare, noul prefect al județului Suceava a primit felicitări și din partea primarului Sucevei, Ion Lungu, care în discursul său a ținut să le solicite sprijin parlamentarilor și Guvernului pentru transferul celor 160 de hectare de pădure din parcul Șipote către primărie, dar și vicepreședintelui CJ Suceava Viorel Seredenciuc, acesta precizând că își dorește o bună colaborare între cele două instituții spre binele cetățenilor.
La final, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că îl bucură faptul că se află la ceremonia de învestire în funcția de prefect a Mirelei Adomnicăi. El a afirmat că a fost prezent în județ și pentru că a vrut ca „ministrul Agriculturii să intre în dispozitivul de lucru cu cei care trebuie să rezolve problemele fermierilor, și în primul rând pentru acordarea subvențiilor”.
Reamintim că până la a fi numită în funcția de prefect, Mirela Adomnicăi s-a aflat la conducerea Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Suceava.