Festivalul-concurs „În lumea lui Creangă”

„În lumea lui Creangă”
„În lumea lui Creangă”

Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc, Cenaclul Literar-Umoristic „Țara de Sus” și Revista „Însemnări Bucovinene”, în parteneriat cu Biblioteca Municipală și Colegiul Național „Dragoș Vodă”, organizează miercuri, 1 martie a.c., începând cu ora 11.00, în sala de festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc, cea de-a III-a ediție a Festivalului-concurs de interpretare pentru copii „În lumea lui Creangă”.
Juriul festivalului (alcătuit din ing. Mihăiță Negură – primarul municipiului, actorul și umoristul Constantin Tiron, prof. Silviu Ciulei, bibliotecarele Luminița Ignea și Maria Ghiță, precum și scriitorii Ioan Mugurel Sasu și Gheorghe Solcan), festival-concurs la care s-au înscris 20 de elevi de la școlile gimnaziale „George Voievidca”, „Bogdan Vodă”, „Teodor Ștefanelli” și Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc și de la școlile gimnaziale din Fundu Moldovei, Moldova Sulița, Panaci, Vama, Frumosu, Valea Seacă, Vatra Moldoviței și Bucșoaia, va acorda premiile ediției din acest an (Premiile I, II și III, Premiul special al juriului, Premiul special al Revistei „Însemnări Bucovinene”, alte 15 premii speciale purtând titlurile unor povești și povestiri de Ion Creangă).
Vor vorbi despre marele povestitor Ion Creangă actorul și umoristul Constantin Tiron și scriitorul Valentin Talpalaru și va fi vizionat filmul „Copilăria în amintiri”, regia Victor Mihalache.

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc