Donații de cărți în limba engleză pentru școli și grădinițe din județ

Sute de preșcolari și elevi din unități școlare vor putea beneficia din această lună de un fond de carte generos în limba engleză
Sute de preșcolari și elevi din unități școlare vor putea beneficia din această lună de un fond de carte generos în limba engleză

Sute de preșcolari și elevi din unități școlare din județul Suceava vor putea beneficia din această lună de un fond de carte generos care le va facilita învățarea limbii engleze.
Peste 3.000 de cărți în limba engleză au fost colectate în cadrul Campaniei „Donează o carte și schimbă viitorul unui copil”, inițiată de asociațiile Romanian Women in UK și Opes Foundation, ambele cu sediul în Londra, Marea Britanie, reprezentate de Alina Balațchi. Proiectul de colectare de cărți în limba engleză destinate copiilor din județul Suceava a fost lansat în luna noiembrie 2016.
„De la demararea campaniei și până în luna ianuarie 2017 au fost strânse, cu ajutorul partenerilor, peste 3.000 de cărți care au fost transportate din Londra către România cu ajutorul unui generos partener, compania de transporturi internaționale Liviu B&V Trans din Vicovu de Sus”, a menționat Alina Balațchi.
Potrivit acesteia, primul transport de cărți a fost destinat Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, aici aflându-se începând din acest an, cu sprijinul directorului Gabriel Cărăbuș, aproape o mie cărți destinate cititorilor de limbă engleză de diferite abilități.
Beneficiari ai donației sunt: Grădinița Nr. 2 „Dumbrava Minunată” Dumbrăveni, Școala Gimnazială Siret – învățământ primar, Școala Gimnazială Herla, Școala Gimnazială Găinești, Școala Gimnazială Rădăuți, Colegiul Național „Andronic Motrescu” Rădăuți, Grădinița cu Program Prelungit „Micul Prinț” Rădăuți, Colegiul Tehnic Rădăuți, Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuți, Școala Gimnazială Salcea. Totodată, alte 500 de cărți în limba engleză îi vor inspira pe elevii de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și Școala Gimnazială Bosanci.
Campania face parte dintr-un concept mai larg al organizațiilor inițiatoare, de promovare a interculturalității și a importanței deschiderii lingvistice în sistemul educațional. Prin acest proiect, aflat la a doua etapă, s-au înființat până în prezent 18 biblioteci de carte de limbă engleză în România.
Parteneri: AlexZ Educational, myRO Aplicația Diasporei, Român în UK, ziarul Anunțul Românesc.

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate
Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Lectură, creativitate și cultură: start la ediția a III-a a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025