La începutul acestei luni, cei 29 de copii și tineri cu dizabilități din cadrul Centrului Terapeutic Modular pentru Copilul cu Nevoi Speciale „Amadeus” Siret au primit din sponsorizări cadouri constând în încălțăminte de iarnă (ghete și cizme). Pentru toate acestea, Protecția Copilului Suceava, în subordinea căreia se află și Centrul „Amadeus” Siret, transmite mulțumiri Anicăi Onofreiciuc, director SC MODIN SA Suceava. Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, Georgeta-Nadia Crețuleac, a spus că „a dărui celor din jur, în fiecare zi, câte puțin din ceea ce ești și din ceea ce ai, a dărui un zâmbet atunci când nu ai altceva de dăruit, a te opri o clipă din iureșul obligațiilor zilnice pentru a asculta povestea unui copil, a unui bătrân sau a unei familii care a pierdut aproape totul, mai puțin viața, a nu trece nepăsător pe lângă suferința unei persoane cu dizabilități, a rezona cu bucuriile, durerile și împlinirile celor din jur, a ajuta un copil să își continue școala, a ajuta un om să își recapete speranța…, toate acestea îți conferă calitatea de om”.
De aceea, DGASPC Suceava apreciază implicarea membrilor comunității sucevene, persoane fizice sau juridice, elevi sau studenți, care prin diverse acțiuni de sponsorizare, atât în perioada sărbătorilor cât și pe parcursul fiecărui an, sunt alături de copiii/tinerii sau adulții din cadrul sistemului de protecție și aduc un zâmbet și un plus de afecțiune pe chipul și în inima celor care, deși le sunt asigurate toate condițiile necesare pentru o dezvoltare normală și un trai liniștit, duc dorul unei familii, au nevoie de socializare și de acceptare în sânul comunității.