Ca în fiecare an, în luna decembrie, Moș Nicolae s-a aflat, prin mesagerii săi, în mijlocul copiilor și adulților ocrotiți în cadrul sistemului de protecție. Astfel, în fiecare centru rezidențial sau de tip familial din structura DGASPC, mesagerii moșului au oferit cadouri și au stat de vorbă cu adulții și copiii ocrotiți în regim rezidențial.
Copiii de la CTF „Visătorii” Fundu Moldovei și-au lustruit cu grijă ghetuțele și le-au așezat pe scări. Cu mic cu mare, cu teamă și cu speranță au așteptat nerăbdători ca Moș Nicolae să sosească și anul acesta la fel ca în anii trecuți.
Oameni cu suflet mare și generos, preot Norocel Constantin, de la Parohia Nașterea Maicii Domnului din Câmpulung Moldovenesc, împreună cu familia Șalvari Georgeta și Traian, au arătat că pot să facă fericiți o mână de copii care și-au găsit adevărata casă la CTF „Visătorii”.
Aceste daruri au constat în produse de patiserie, panificație, alimentare, vestimentare, pături și lenjerii de pat.
Și anul acesta ghetuțele copiilor au fost umplute cu dulciuri, fructe, mănuși, căciulițe și ciorăpei.
Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale a oferit daruri beneficiarilor Complexului de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp – O Nouă Viață” Suceava, de Sf. Nicolae.
La căsuțele de tip familial de la Mihoveni, Șcheia și Adâncata, Moș Nicolae a fost prezent în mijlocul copiilor cu dizabilități cu jucării, hăinuțe și încălțăminte, dulciuri și fructe, prin bunăvoința preoților de la Biserica ”Sfântul Dumitru” Suceava, dar și a unor sponsori care vin în fiecare an, însă nu doresc să-și dezvăluie identitatea.
Personalul de la Centrul de Plasament ”Mihail și Gavril” din Solca au fost mesagerii Moșului pentru copiii din centru, dar și câteva familii care au venit tocmai din comuna Udești pentru a pune în ghetele copiilor pachețele cu dulciuri și multă dragoste.
De foarte mulți ani, în fiecare zi de 6 decembrie, tocmai de la Viena, sosește un oaspete mult-așteptat de toți copiii de la Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Fălticeni.
„Vine, vine Moș Nicolae” s-a concretizat într-o cină festivă organizată la Restaurantul Turist din Fălticeni, la care au participat atât beneficiarii, cât și angajații serviciului. Copiii au primit cadouri dulciuri, fructe și obiecte vestimentare.
Dulciurile au fost dăruite de SC Sanimet SRL Fălticeni, iar obiectele vestimentare și cina festivă au fost darul doamnei Elisabeth Raborger – medic pediatru – oaspetele mult așteptat de la Viena.
Și în cadrul centrelor de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Moș Nicolae a pus un mic dar în ghetele beneficiarilor prin grija personalului din centre sau prin generozitatea unor persoane fizice sau juridice care își doresc să aducă un strop de bucurie, în fiecare an, de sărbători, beneficiarilor.
În luna decembrie, persoanele asistate în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Mitocu Dragomirnei sunt implicate în mai multe acțiuni de sezon.
Între aceste evenimente se numără și întâlnirea cu Moș Nicolae, care a avut loc pe 11 decembrie, participarea la Concertul de colinde ”Părintele Bilauca Ioan” – ediția a III-a, colindarea diferitelor instituții publice și de mass-media din județ ca parte a grupului de colindători ai Parohiei ”Sfântul Gheorghe” și alături de formația Dinamic Grup Suceava.
Evenimentul din data de 11 decembrie a avut loc începând cu ora 17:00, cu participarea lui Moș Nicolae în persoana sponsorului principal, Cornelia Procopiuc, a formației Dinamic Grup, a tinerei interprete de muzică populară Luisa Vasilcovici, însoțită de un grup de copii și tineri cântăreți populari din Mitocu Dragomirnei, și a unei surprize muzicale oferite de Cornelia Procopiuc.
Moș Nicolae, în mijlocul copiilor și adulților ocrotiți în sistemul de protecție
