Un șofer neatent a produs un accident cu cinci răniți și trei mașini implicate, la Ilișești

Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești

Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești, miercuri dimineață. În urma impactului, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar două autoturisme au fost grav avariate, fiind proiectate în afara părții carosabile. Din primele cercetări făcute de polițiști la fața locului, vinovat de producerea accidentului ar fi un șofer neatent care venea cu viteză și nu a putut opri la timp. Autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un altul din fața sa, care încetinise din cauza unei mașini staționate pe carosabil, în aceeași direcție de mers. Autoturismul venit din spate nu a mai putut fi oprit și a intrat în mașina din fața sa. În urma impactului produs, unul dintre vehicule a pătruns pe contrasens, unde a izbit în plin un alt autoturism care circula regulamentar. Ciocnirea dintre cele trei autoturisme a făcut ca două dintre acestea să părăsească șoseaua și să ajungă în șanțul de pe margine. Cei 5 răniți au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și de ambulanță sosite la fața locului, însă au refuzat transportul la spital. Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat de producerea lui, primele măsurători indicându-l vinovat pe șoferul care nu a păstrat distanța regulamentară în trafic.

Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești
Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești
Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești
Un grav accident rutier în care au fost angrenate trei autoturisme a avut loc la intrarea în localitatea Ilișești

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă