Peste 100 de întreprinderi mici și mijlocii au fost premiate în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Topului Firmelor din județul Suceava. Evenimentul a avut loc joi, la Salonul Balada și a fost organizat de Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava. În cadrul galei la care au fost prezenți atât reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și ai administrației publice, această federație a premiat cu diplome și trofee firmele care în cursul anului 2015 au obținut rezultatele economice deosebite.
Printre invitații evenimentului s-au numărat președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, prefectul Constantin Harasim, precum și președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe.
Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava a recompensat cu premii speciale 12 firme care au contribuit în mod deosebit la dezvoltarea județului și care s-au remarcat prin investiții importante, dezvoltarea afacerilor, crearea de locuri de muncă și continuitate în afaceri. În ordine alfabetică, au fost premiate companiile SC Bermas SA, SC Calcarul SA, SC Corsem Impex, SC Ellite Tour SRL, SC Eurotehnic SRL, SC General Construct SRL, SC Killer SRL, SC Lăcusta Prodcom SRL, SC Mărțișorul Com SRL, SC Romfour SRL, SC Queen Flower SRL și SC Superstar Com SRL.
De asemenea, un premiu special „cheia succesului” a fost acordat unui întreprinzător din diaspora, care a investit în dezvoltarea economică a județului, respectiv compania Expert IBB Construct SRL. Premii speciale au mai fost acordate firmei Casa Poveste SRL, pentru promovarea și păstrarea tradițiilor bucovinene, precum și gazdei evenimentului, SC Polaris Cafe SRL. Un trofeu aniversar a fost acordat și companiei Bucovina SA Suceava, pentru aniversarea a 25 de ani de la momentul privatizării.
Topul Firmelor din județul Suceava
