Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava invită sucevenii la un concert susținut de Mihai Mărgineanu & Banda, pe 19 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
În acompaniamentul simpaticilor săi instrumentiști (Cristi Horia – vioară, Michele Vișan – chitară acustică, Kiba Dachi – chitară bass, Nicu Dumitrescu – percuție, Florin Ionescu – tobe), Mihai Mărgineanu va încălzi atmosfera cu binecunoscutele sale piese: „Mă iubește femeile”, „Cu fotografia ta”, „Femei, femei”, „Paraschiva”, „Melci, scoici, raci” sau „Zarița Zanga”.
Prețul unui bilet este de 20 de lei sau 10 lei pentru studenți și elevi.
„Cu siguranță fiecare dintre noi am ascultat aceste piese la un moment dat și le identificăm imediat cu stilul inconfundabil și plin de umor marca Mihai Mărgineanu. O superbă combinație de muzică folk și pop rock, muzica sa este inspirată din folclorul urban, unele melodii fiind preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele fiind creații proprii în același gen”, transmit organizatorii.
Pentru mai multe informații, cei interesați pot accesa pe pagina de Facebook a casei de Cultură a Studenților Suceava sau 0752 092 606.