Ovidiu Donțu propune ca tarifele RCA să fie stabilite doar în funcție de vechimea vehiculelor



Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu
Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu

Senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donțu a depus o inițiativă legislativă în care se prevede ca tarifele polițelor RCA să fie stabilite doar în funcție de vechimea vehiculelor. Mai mult, Ovidiu Donțu propune ca în calculul primei de asigurare să fie interzisă folosirea unor criterii bazate pe vârsta sau sexul persoanei care are obligația de a încheia această asigurare. Donțu a declarat că în proiectul de lege se prevede ca în asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți, precum și valoarea maximală în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule să fie stabilite prin lege. Senatorul PSD de Suceava mai propune ca aceste valori maximale ale polițelor RCA să fie calculate prin aplicarea unor cote la valoarea de achiziție a vehiculului înainte de prima înmatriculare, respectiv 1% pentru cele având o vechime de maxim 10 ani și 1,5% pentru cele cu o vechime de cel puțin 10 ani. În proiect se arată că numărul de ani care se ia în calcul este cel al anilor împliniți la data încheierii contractului de asigurare. ”În cazul în care valoarea de achiziție nu poate fi stabilită sau nu există documente justificative în acest sens, aceasta se determină prin asimilare cu alte vehicule din altă categorie. De asemenea, la încheierea unui nou contract de asigurare după intrarea în vigoare a acestei legi, dacă valoarea primei de asigurare calculată pe baza metodologiei folosită anterior este mai mică decât cea rezultată din aplicarea noilor prevederi, atunci se va folosi valoarea mai mică”, a mai spus Ovidiu Donțu.
În expunerea de motive depusă în susținerea acestui proiect, senatorul PSD a făcut referire și la recentele proteste ale transportatorilor rutieri din întreaga țară, care au solicitat luarea unor măsuri urgente împotriva „creșterii aberante a tarifelor la asigurările RCA”.



Recomandări

ASF respinge fără echivoc acuzațiile C.O.T.A.R.

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României