Muzeul Bucovinei Suceava desfășoară în data de 24 septembrie 2016, la Cetatea de Scaun a Sucevei, activitățile proiectului educațional-concurs „Pășește în Istorie – Redescoperă Cetatea de Scaun a Sucevei și domnia lui Ștefan cel Mare”.Concursul, pe teme din istoria Cetății de Scaun a Sucevei și a domniei lui Ștefan cel Mare, face parte dintr-o serie de proiecte educative pe care Muzeul Bucovinei le desfășoară în acest an, acțiuni culturale care se adresează, de această dată, elevilor din clasele IV-VII de la școlile din județul Suceava. Pe parcursul zilei de 24 septembrie, începând cu ora 11, șase echipe de elevi se vor întrece în probe precum: completarea de texte lacunare cu date istorice, rezolvarea unui puzzle cu reprezentarea Cetății de Scaun a Sucevei, răspunsuri la întrebări de cultură generală pe teme din istoria Cetății de Scaun a Sucevei și a domniei lui Ștefan cel Mare, rezolvarea unui rebus cu aceeași tematică, probă de orientare într-un labirint prin care domnitorul Ștefan cel Mare este condus către Cetatea de Scaun a Sucevei. În urma jurizării, echipele participante vor fi premiate de organizatori.Scopul proiectului educațional este acela de îmbogățire, prin joc, a cunoștințelor și noțiunilor despre Cetatea de Scaun a Sucevei și domnia lui Ștefan cel Mare, implicit atragerea publicului tânăr către patrimoniul cultural și obiectivele Muzeului Bucovinei, prin stimularea interacțiunii între muzee și școli.La concurs s-au înscris echipe de elevi din diferite școli sucevene: Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuți, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Putna, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială Ipotești, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava.„Așteptăm susținătorii echipelor dar și publicul interesat să petreacă câteva ore de relaxare redescoperind prin joc și interacțiune istoria Cetății de Scaun a Sucevei și a domnitorului Ștefan cel Mare”, au precizat reprezentanți Muzeului Bucovinei.
„Pășește în Istorie – Redescoperă Cetatea de Scaun a Sucevei și domnia lui Ștefan cel Mare”
