11 elevi suceveni cu rezultate maxime la examenele de bacalaureat și evaluare națională au fost felicitați luni, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, reprezentanții instituției oferindu-le tinerilor merituoși și recompensele financiare promise de Ministerul Educației.
În semn de apreciere pentru rezultatele obținute, cei opt elevi cu 10 curat la examenul maturității au fost răsplătiți cu câte 3.000 de lei, în vreme ce absolvenții de ciclu gimnazial, cu 10 curat la examenul de final de clasa a VIII-a, au primit câte 1.000 de lei.
Festivitatea a fost moderată de inspectorul general Gheorghe Lazăr, acesta îndemnându-i pe tineri să rămână în țară și să mențină ștacheta ridicată în ceea ce privește pregătirea lor.
”Vă dorim succes, sănătate, un gând bun părinților, profesorilor voștri”, le-a transmis Lazăr.
Doar opt din cei 10 tineri merituoși au reușit să ajungă la întâlnirea cu reprezentanții Inspectoratului Școlar. Ceilalți au lipsit motivat, parte dintre ei pregătindu-se pentru debutul anului universitar.
În județul Suceava, opt absolvenți de liceu au fost notați cu 10 la toate probele examenului de bacalaureat. Este vorba despre: Daniel Ciobanu – Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor, Adrian Gabriel Florescu – Colegiul Național Militar “Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Adina Luisa Lavric – Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Andreea Nistor – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Maria Iuliana Levinschi – Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu și Magda Mădălina Olaru, Mihai Prelipcean și Alexandra Ionela Andriciuc, toți trei de la Colegiul Național “Ștefan cel Mare” Suceava.
Cât privește evaluarea de la finalul clasei a VIII-a, trei elevi au fost notați cu nota maximă atât la proba de limba română, cât și la matematică. Aceștia sunt: Elena Sabina Cozmei – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Călin Stafie – Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și Alexandru Verciuc – Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava.
Premii în bani pentru cei mai buni elevi din județ
