Doi bărbați răniți și patru mașini avariate, în urma unui grav accident petrecut pe E 85

Locul accidentului
Locul accidentului

Doi bărbați au ajuns la spital și patru mașini au fost avariate, după ce șoferul unui autoturism înmatriculat în Italia a intrat fără să se asigure într-o depășire. În urma pătrunderii pe contrasens, autoturismul a acroșat alte trei autoturisme care veneau din sens opus, după care s-a răsturnat la marginea șoselei. Impactul cu celelalte autoturisme a fost deosebit de violent, șoferul care a provocat accidentul și un alt șofer al primei mașini acroșate fiind preluați de echipajele ambulanțelor și transportați la spital. La fața locului a ajuns un echipaj de descarcerare, care a preluat răniții și i-a urcat în ambulanțe, precum și echipaje de poliție care au început cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul. Din primele cercetări, accidentul a fost provocat de bărbatul în vârstă de 60 de ani, aflat la volanul autoturismului Lexus înmatriculat în Italia, care a intrat brusc în depășire, călcând linia dublă continuă care îi interzicea această manevră. Cel mai grav avariat a fost autoturismul Lexus, care după impactul cu celelalte 3 autoturisme s-a răsturnat, însă destul de avariate au ajuns și celelalte autoturisme, care erau împrăștiate la câțiva zeci de metri unele de altele.

Locul accidentului
Locul accidentului
Locul accidentului
Locul accidentului

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă