40 de străzi din Suceava vor fi asfaltate pe fonduri europene

Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu

Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, care începe joi cel de-al patrulea mandat de primar, a anunțat că una dintre priorități va fi modernizarea a 40 de străzi balastate.
„O problemă foarte importantă de care ne ocupăm în această perioadă este pregătirea documentației pentru finanțarea europeană pentru exercițiul financiar 2014 – 2020. Ne dorim să asfaltăm 40 de străzi din municipiul Suceava pe fonduri europene. Mergând pe ideea că nu mai avem lucrări de anvergură, cum au fost podurile și pasajele, în mandatele anterioare, voi propune noilor consilieri locali să avem ca prioritate modernizarea infrastructurii”, a spus edilul sucevean.
Lista de străzi este provizorie, urmând a fi discutată și cu noii aleși locali.
„Din cele 40 de străzi, 30 sunt realizabile, la 10, situate în Laniște, este o problemă de proprietate, pentru că acele terenuri sunt în proprietate privată. Trebuie trecute în domeniul public al primăriei, dar sunt probleme legate de niște suprafețe de teren pe care acei oameni trebuie să le doneze, să putem face străzi și să aducem utilitățile în zonă”, a adăugat Lungu.
Lista străzilor propuse spre modernizare, în ediția de joi a ziarului.

Recomandări

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

CJ Suceava a modernizat încă două tronsoane de drumuri, în Voitinel și Șaru Dornei, care nu au mai fost asfaltate de mai mulți ani

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava
Gheorghe Șoldan a mers la Viena pentru a discuta cu reprezentanții Wizz Air despre noi zboruri de la Suceava