Lansare de carte și concert al „Zicălașilor”



Lansare de carte și concert al „Zicălașilor”
Lansare de carte și concert al „Zicălașilor”

Manifestările cu genericul „Sărbătorile Memoriei”, organizate de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, continuă joi, 23 iunie a.c., începând cu ora 14.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene cu lansarea celui de-al doilea volum cu titlul „Luminile pleiadei”, autor Gheorghe Scântei, și cu un nou concert al „Zicălașilor” Petru Oloieru și Răzvan Mitoceanu.
O carte de înțelepciune, conținând maxime și cugetări, adunate de suceveanul Gheorghe Scântei, și un concert în premieră, cuprinzând piese de la anul 1800, colecționate și tezaurizate de J.A. Wachmann, care se înscrie în suita de recuperări care alcătuiesc patrimoniul imaterial românesc.



Recomandări

Salon de artă plastică, lansare de carte, concert și spectacol folcloric la Festivalul European al Artelor „Ciprian Porumbescu”