Cea de-a doua ediție a Târgului de adopție de animăluțe, un eveniment organizat de Asociația „Casa lui Patrocle”, prin care sucevenii își pot găsi un prieten de nădejde, simpatic și credincios, va avea loc duminică, 29 mai, între orele 13.00-16.00, în parcarea centrului comercial Shopping City Suceava.
Pe lângă cei interesați să adopte un frumos animăluț de companie, pe bază de contract, care le asigură și o serie de beneficii, precum sterilizarea gratuită a acestuia, la momentul oportun, sunt invitați să fie prezenți și cei care dețin deja unul sau mai mulți, să vină cu ei în parcarea SCS, unde sunt acceptate și donațiile de hrană uscată și conserve pentru câinii fără stăpân.