Bani de la Bruxelles pentru ruta ocolitoare a Sucevei

Primarul Ion Lungu
Primarul Ion Lungu

Prima rută ocolitoare a municipiului Suceava va fi finalizată cu bani din fonduri europene, după cum a anunțat miercuri primarul Ion Lungu.
„Comisia Europeana ne-a informat, printr-un comunicat, că s-a aprobat prima etapă a unui proiect în valoare de aproximativ 52 de milioane de euro, din care aproape 44 de milioane de euro din Fondul de coeziune, pentru construcția șoselei de centură a municipiului Suceava”, a spus Lungu, care i-a mulțumit senatorului Gheorghe Flutur pentru implicarea sa în atragerea de finanțări europene pentru acest proiect.
„E bun că avem asigurați banii pentru finalizarea rutei ocolitoare, de acum ne putem gândi cum să începem și lucrările la ruta ocolitoare nr. 2, pe relația Ipotești – Salcea – Botoșani”, a adăugat edilul sucevean.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava