Oprirea unui șofer de către polițiști s-a soldat cu folosirea spray-ului iritant și a cătușelor



O patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control marți noapte, pe un drum neclasificat din comuna Horodnic de Jos, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe perioada legitimării conducătorului auto, la fața locului a apărut un localnic de 27 de ani, aflat și el sub influența băuturilor alcoolice, care a încercat să-i împiedice pe polițiști să ia măsurile legale față de șoferul de 34 de ani, care a devenit și el agresiv, fiind necesară folosirea spray-ului iritant lacrimogen și încătușarea conducătorului auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal față de tânărul de 27 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de obstrucționarea justiției, și față de șofer, pentru conducerea sub influența alcoolului.



Recomandări