Olimpiada Națională de Limba Ucraineană Maternă, la Colegiul „Spiru Haret”

Colegiul „Spiru Haret”
Colegiul „Spiru Haret”

Inspectoratul Școlar Județean Suceava organizează, în perioada 18-21 aprilie, Olimpiada Națională de Limba Ucraineană Maternă, competiție ce reunește 48 de participanți din Arad, Botoșani, Caraș Severin, Maramureș, Suceava, Timiș. Olimpiada va fi găzduită de Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava.
Festivitatea de deschidere va avea loc luni, în Sala de conferințe Iulius Mall Suceava, de ora 17.00, fiind marcată de participarea unor reprezentanți ai Ministerului Educației, ai Inspectoratului Școlar Suceava, ai Prefecturii Suceava, ai Consiliului Județean Suceava, ai Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, ai Uniunii Ucrainenilor din România și ai Ansamblului Kozaciok.
Desfășurarea probei de concurs va avea loc în ziua de marți, 19 aprilie, la Colegiul Național de Informatică. Lotul județului Suceava este format din 13 elevi.
De asemenea, pentru participanți, va fi organizată o excursie pe traseul: Suceava – Gura Humorului (Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina) – Vama (Muzeul Oului) – Câmpulung Moldovenesc (Muzeul Lemnului) – Moldova Sulița (Herghelia Lucina) – Suceava.

Recomandări

Prof. Isabel Vintilă face parte din grupul de lucru care pregătește noile programe școlare la Limba și literatura română pentru liceu

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți