Ioan Balan a demisionat de la conducerea PNL Suceava. Lungu a fost confirmat candidat al PNL pentru Suceava



Deputatul Ioan Balan a demisionat miercuri din funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL
Deputatul Ioan Balan a demisionat miercuri din funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL

Deputatul Ioan Balan a demisionat miercuri din funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL. Ioan Balan și-a anunțat decizia în ședința de miercuri a Consiliului Județean Executiv al PNL Suceava. Hotărârea lui Ioan Balan vine după ce forul județean de conducere al liberalilor suceveni a aprobat prin vot că actualul primar al municipiului reședință de județ va candida pentru un nou mandat de primar al Sucevei din partea PNL. Surse din rândul celor care au participat le ședință spun că Ioan Balan a fost cel care a anunțat personal că renunță la șefia Organizației Municipale Suceava a PNL.Ion Lungu a fost desemnat oficial drept candidat al PNL pentru Primăria Suceava în urma unui sondaj comandat de conducerea centrală a partidului. Odată cu această desemnare, Ion Lungu a preluat și conducerea interimară a Organizației Municipale Suceava.Tot miercuri a fost decisă reluarea procedurii de desemnare a candidatului PNL pentru Primăria Rădăuți. Aceasta după ce omul de afaceri rădăuțean Cătălin Miron i-a solicitat în mod expres președintelui PNL Suceava, Gheorghe Flutur, că vrea să se retragă din cursa pentru câștigarea acestui municipiu.În ședința de miercuri a Consiliului Județean Executiv al PNL Suceava s-a mai decis că filiala județeană va fi condusă doar de un singur președinte, acesta fiind senatorul Gheorghe Flutur.Gheorghe Flutur conducea PNL Suceava împreună cu deputatul Dumitru Pardău, ca urmare a fuziunii dintre PDL și fostul PNL. În urma deciziei de miercuri, Dumitru Pardău va ocupa funcția de prim-vicepreședinte coordonator al PNL Suceava.



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă