Reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” Suceava reproșează autorităților locale că nu sprijină suficient inițiativa instituției de a suplimenta locurile de cazare pentru studenți.De mai bine de un an de zile, Universitatea și-a exprimat intenția de a lua în administrare căminul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, internat ce dispune de circa 200 de locuri de cazare. Căminul Colegiului Alimentar este locuit de chiriași ai Primăriei municipiului Suceava, iar transferul se poate face doar cu sprijinul municipalității. „Faptul că nu reușim an de an să onorăm multitudinea de cereri de cazare nu a sensibilizat decât în mică măsură factorii decizionali locali. De peste un an de zile solicităm primirea căminului C2 de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, însă această solicitare își tot așteaptă rezolvarea. Șansa Sucevei de a deveni un oraș care oferă prosperitate locuitorilor săi constă în dezvoltarea și susținerea USV, iar pentru aceasta decidenții trebuie să facă mai mult pentru studenții suceveni”, spune rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa. Reprezentanții USV oferă și câteva soluții autorităților locale în rezolvarea acestei solicitări, menționând că persoanele care constituie cazurile sociale din acest cămin pot fi cu ușurință mutate în căminele Colegiului Tehnic „Al.I. Cuza” din Burdujeni, care au un grad scăzut de ocupare. Între timp, un alt cămin de la Liceul cu Program Sportiv este nelocuit și nici acesta nu a fost distribuit universității. Chiar la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” ar putea fi disponibilizat jumătate dintr-un cămin pentru nevoile studenților.