Telekom, Orange, Vodafone și E.ON – campionii reclamațiilor



Operatorii de telefonie mobilă Telekom, Orange și Vodafone și E.ON România se mențin în topul celor mai reclamate companii la Protecția Consumatorilor Suceava. Pe parcursul anului trecut, 164 de suceveni s-au arătat nemulțumiți de serviciile oferite de Telekom, Orange și Vodafone, adresând plângeri la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC). În cazul E.ON, 119 suceveni au înaintat reclamații pe adresa Comisariatului. Potrivit comisarului-șef Vasile Latiș, 89 de sesizări au făcut referire la SC Telekom Communication SA, 78 dintre acestea dovedindu-se întemeiate, dar soluționate amiabil. 65 de suceveni au reclamat compania Orange, 46 având câștig de cauză. În cazul Orange, CJPC a aplicat o amendă, celelalte situații fiind soluționate amiabil. Împotriva Vodafone s-au îndreptat zece reclamații, dintre care patru întemeiate (o amendă și trei cazuri încheiate amiabil). Dintre cele 119 reclamații care au vizat compania E.ON, 50 s-au dovedit a fi întemeiate, sucevenii reclamând debranșarea abuzivă, nerespectarea termenului de reparații în cazul avariilor, facturi greșite etc.Comisarii suceveni au aplicat 7 amenzi în valoare de 39.000 de lei. Cea mai mare amendă a avut un cuantum de 10.000 de lei pentru nerespectarea în 15 zile a unor măsuri impuse de CJPC Suceava în urma unui control.



Recomandări

Scandal și violență la Moldovița între activistul de mediu Tiberiu Boșutar și familia unui consilier de la Garda Forestieră Suceava

Scandal și violență la Moldovița între activistul de mediu Tiberiu Boșutar și familia unui consilier de la Garda Forestieră Suceava

Trimis în judecată și condamnat pentru înșelăciuni cu termopane, țeparul Radu Alexe Ivaș a adunat 18 plângeri noi în ultimul an