Ajutoarele alimentare de la UE vor ajunge la Suceava anul viitor



Distribuire a alimentelor din partea UE
Distribuire a alimentelor din partea UE

Miile de suceveni care se așteptau ca luna aceasta să beneficieze de pachetele cu ajutoare alimentare de la UE, la fel ca anii anteriori, vor trebui să se înarmeze cu răbdare.„Din păcate, alimentele de la UE, așteptate de o mulți suceveni, nu mai ajung anul acesta. Se pare că vor veni în luna ianuarie. Îmi pare rău să le dau această veste unor oameni care, din păcate, asta e realitatea, așteptau mult aceste ajutoare alimentare de la UE, mai ales acum, când se apropie sărbătorile de iarnă. Dar nu depinde de primărie sau de primar, noi le vom cât mai rapid posibil, le ducem și acasă, acolo unde este nevoie, numai să ajungă la noi aceste pachete”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.Conform listelor finale de beneficiari, transmise de Prefectură municipalității sucevene, în municipiul Suceava sunt 7.070 de beneficiari ai ajutoarelor alimentare de la UE.



Recomandări

Pentru elevi cine iese în stradă? Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași

Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași
Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași

Crucea Roșie Suceava a colectat și distribuit pachete alimentare pentru aproximativ 150 de familii nevoiașe

Voluntarii Crucea Roșie Suceava, împreună cu Carrefour, au colectat și distribuit pachete alimentare pentru aproximativ 150 de familii care au o situație financiară precară
Voluntarii Crucea Roșie Suceava, împreună cu Carrefour, au colectat și distribuit pachete alimentare pentru aproximativ 150 de familii care au o situație financiară precară