Aleșii locali suceveni au fost convocați miercuri, de la ora 12.00, la o ședință informală pe tema taxelor și impozitelor locale care se vor aplica de la 1 ianuarie 2016. Discuțiile de miercuri vin ca urmare a solicitărilor făcute de o parte dintre consilieri la ședința de la finele lunii octombrie, când proiectul de stabilire a normelor de impozitare din 2016, conform noilor prevederi ale Codului Fiscal, a fost amânat, până se lămuresc o serie de aspecte semnalate de consilieri.„Am făcut simulări pe nivelurile minime prevăzute la taxe și impozite locale, așa cum au solicitat unii dintre ei și rezultă o diferență mare – 19,9 milioane de lei, adică ar trebui să încasăm cu aproape 200 de miliarde de lei vechi mai puțin decât impozitele prognozate din 2015. Consider că ceea ce am propus în proiectul de hotărâre este ceva pertinent – am urmărit ca în valori absolute, taxele și impozitele locale să rămână cam la același nivel cu 2015. Vom dezbate această situație și sper să ia decizia corectă în ședința de Consiliu Local de joi”, a spus primarul Ion Lungu, care a ținut să discute de miercuri tot ce vor consilierii, ca o decizie finală să poată fi luată joi.Pentru a fi aplicate noile cote de impozitare din 2016, Consiliul Local trebuie să ia o decizie clară în acest sens cel târziu până pe 7 noiembrie.