A furat o bicicletă de 500 de lei și a vândut-o cu 50 de lei

Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată vineri, în jurul orei 14.00, de un localnic de 68 de ani, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o magazie de lemne o bicicletă. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în cursul zilei, profitând de faptul că ușa magaziei era neasigurată și nesupravegheată, persoane necunoscute au sustras o bicicletă în valoare de circa 500 lei.În urma măsurilor întreprinse de polițiști, autorul faptei a fost identificat ca fiind un localnic de 37 de ani, care, după ce a sustras bicicleta, a vândut-o pentru suma de 50 de lei. Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Într-o situație de viață și moarte, în timpul dezastrului de la Broșteni numărul de urgență 112 n-a funcționat ore în șir

25 și 28 iulie, zilele în care USV organizează o a doua rundă de înscrieri în cadrul sesiunii de vară

Un șofer care a acroșat fatal o bătrână și a fugit, în boxa acuzaților alături de doi complici care l-ar fi ajutat să șteargă urmele accidentului