Cătălin Nechifor a fost reales președinte al PSD Suceava



Cătălin Nechifor a fost reales președinte al PSD Suceava
Cătălin Nechifor a fost reales președinte al PSD Suceava

Organizația Județeană Suceava a PSD l-a reales, sâmbătă, pe Cătălin Nechifor în funcția de președinte. Conferința Județeană a social-democraților suceveni a avut loc la Casa Culturii din comuna Poiana Stampei, cu participarea a 782 de delegați, din 800, ai organizațiilor locale. Cătălin Nechifor, la fel ca și ceilalți membri propuși pentru structurile de conducere, au fost votați în unanimitate. Din partea conducerii centrale, la conferință au fost prezenți președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Înainte de alegeri, Nechifor a anunțat decizia predecesorului său la președinția partidului, deputatul Gavril Mîrza, de a nu mai candida la nici o funcție în partid.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național